Abstract:
Prezentul volum e cel de-al doilea apărut în colecția „Hasdeiana” a BM „B.P. Hasdeu” (lansată în 2026) și continuă seria de apariții editoriale care publică materialele conferințelor, colocviilor și ale altor evenimente dedicate patronului bibliotecii, precum și întregii dinastii Hâjdău-Hasdeu.
Ediția se deschide cu studiul „Despre organizarea și completarea Bibliotecei Naciunali”, publicat de B.P. Hasdeu la 3 decembrie 1859 și rămas doar în manuscris. Volumul e alcătuit din 2 capitole: Materiale ale Colocviului național cu participare internațională „Bogdan Petriceicu Hasdeu: spiritus loci”, ediția I având tema: „Bogdan Petriceicu Hasdeu la ora relecturii” (organizat cu prilejul celor 187 de ani din ziua nașterii marelui cărturar). Evenimentul a reunit cercetători din RM și din România, specialiști in filologie, istorie, biblioteconomie, scriitori. În lucrare sunt inserate 6 comunicări în plen ținute de Elena Ungureanu, Mircea V. Ciobanu, Cristinel Munteanu, Ivan Pilchin, Adriana Ungureanu și Lidia Kulikovski. Subiectele dezbătute: cele 21 de volume B.P. Hasdeu. Scrieri din colecția „Moștenire” (Editura „Știința”) (1993-2023), lectura operelor hasdeiene azi, Hasdeu deschizător de drumuri în teoria limbajului, Hasdeu și C.G. Jung, valorificarea operei hasdeiene în cadrul BM.
Atelierul I, cu genericul „B.P. Hasdeu în oglinda posterității: relecturi, receptări, reflectări”, i-a avut ca vorbitori pe Anişoara Budui și Adriana Florentina Malanciuc, Vitalie Răileanu, Maria Bivol, Nadejda Ivanov, Anastasia Moldovanu, Andrei Verebcean, Cristina Dicusar. Subiectele abordate au vizat: opera dinastiei Hâjdău-Hasdeu reflectată în colecțiile Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” și ale Bibliotecii Universității din Suceava, importanța contribuției cercetătorilor Pavel și Clara Balmuș la dezvoltarea Centrului de Hasdeologie din cadrul BM, colecția cu documente hasdeologice din cadrul Bibliotecii Digitale a BM, aspecte literare ale erotismului în proza hasdeiană, Hasdeu în paginile presei de altădată, B.P. Hasdeu la Chișinău.
Atelierul II, cu genericul „B.P. Hasdeu: drame ale destinului, aventuri ale cunoașterii”, cuprinde comunicări prezentate la colocviu de către Mariana Harjevschi, Maria Pilchin și Ștefan Sofronovici. Printre subiectele abordate de participanți s-au numărat: spiritul civic în opera publicistică hasdeiană, enciclopedismul lui B.P. Hasdeu și specializarea contemporană, întemeierea și promovarea metodei științifice hasdeiene de studiere a folclorului.
Peste un an, la 26 februarie 2026, la invitația Bibliotecii Municipale, dr. hab. Liliana Rotaru (USM) a ținut o lecție publică cu titlul „«A fi istoric»: exigențele unei profesii în gândirea lui B.P. Hasdeu”, în care a analizat limitele, rigorile și libertățile de interpretare a istoriei din perspectiva unui mare reprezentant al domeniului. Notele de la acea memorabilă lecție publică sunt însoțite în volum și de o cronică a evenimentului semnată de Elena Taragan. Lucrarea se încheie cu o recenzie la volumul „Proză. Poezie. Dicționar de B.P. Hasdeu” / prefață, selecție și îngrijirea textelor de Mihai Papuc și Mircea V. Ciobanu (Știința, 2026).
Description:
Conferințele Hasdeu: Studii și comunicări : (2025-2026) / Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, Secția studii și cercetări ; responsabili de ediție: Mariana Harjevschi, Elena Ungureanu ; alcătuitor: Elena Ungureanu. – Chișinău : [S. n.], 2026 (Bons Offices). – 220 p. : fot. color. – (Colecția „Hasdeiana”, ISBN 978-5-36241-894-6). Ref. bibliogr. la sfârșitul art. – Cu suportul financiar al Primăriei Municipiului Chișinău. – [75] ex. ISBN 978-5-36241-895-3. Text : nemediat.